Îmi plac foarte mult poveștile care nu au nevoie de cuvinte. Așa, ca asta de mai jos 🙂
Dialoguri comerciale
România este o țară cu adevărat uimitoare. O țară în care dialogurile cu un comer… lucrător comercial pot transcende raționalul și poate duce până în metafizic. Ceea ce urmează este un dialog real. S-a întâmplat astăzi, eu fiind unul dintre participanți.
Intru într-un magazin de diverse, în căutarea unui aprinzător electric pentru aragaz, variațiunea cu baterii. Nu îl văd, așa că întreb.
– Avem, dar nu vă dau, că sunt proaste.
– Îmi arătați totuși?
Se apleacă undeva și scormonește în fundul unui raft de pe podea. Scoate exact ce caut eu.
– Perfect, îl cumpăr.
– Dar chiar e prost, să știți…
– Am mai cumpărat. Se sparge ușor, dar pentru aprinsul aragazului e cel mai bun. De departe. Cât costă?
– 4 lei.
– Bine, îl iau.
– Baterii vreți?
– Nu, e plină casa de baterii… Dar dați-mi două să-l testez.
Mi le dă și îl testez. Scântei puternice, drăcovenia funcționează. Îi dau banii și scot bateriile. Un alt om din magazin se uită la mine cu ochii mari.
– Ce e ăsta, aprinzător?
– Da, e cel mai bun pe care l-am găsit până acum.
– Vreau și eu unul, se întoarce el spre vânzătoare, convins de ce a văzut și de explicația mea.
– Nu vă dau, că sunt proaste, zice vânzătoarea în timp ce eu tocmai ieșeam pe ușa magazinului.
La mulți ani România…
Un pic de inspirație
Iei o idee de costum din Tron, adaugi un pic de parkour, pui la treabă niște camere video capabile, te joci din editarea video și adaugi o coloană sonoră bună.
Rezultatul este L.E.D. – Light Emitting Dudes
Despre PFL, cu dragoste de inginer
Filmulețul ăsta mi-a schimbat un pic părerea despre PFL. Oare o fi sponsorizat de Ikea? Dacă nu, ar trebuit să fi fost. Doar e materialul lor favorit 🙂
Scântei
Un artificiu aprins, pozat în plină acțiune. Reacția violentă suspendată în timp pe senzorul CMOS al camerei foto 🙂
Click dreapta aici / open in new window pentru imaginea full size.
Click dreapta aici / open in new window pentru imaginea full size.
Metafora unui alpinist
Fiecare are demonii lui, care îl împing de la spate. Uneori, sub presiunea lor, ajungi pe cel mai înalt vârf. Dar ce urmează după aia? Tac demonii? O poveste cu munți, zăpadă, gheață, singurătate și timp pentru reflecție.
Fiecare avem muntele nostru. Care este al tău?
Altceva frumos
Pentru ochi, mai ales 🙂
În ciuda aparentei tente religioase 😛
Ceva frumos.
“Să salvăm planeta”. O problemă foarte prost pusă.
Circulă în folclorul urban o expresie pentru hipsteri: ”Să salvăm planeta”. Nu mai mergeți cu mașina, nu aruncați ulei la veceu, nu lăsați apa să curgă cât timp vă spălați pe dinți. Pentru că faceți rău planetei. O mare mare prostie! Dar de ce e o prostie?
Pentru că suntem o rasă de maimuțe extrem de arogante. Trăim cu iluzia că suntem stăpânii planetei și fără noi totul se termină. Una din iluziile colective precum religia. De fapt, una din iluziile colective susținute de religie. De-a lungul miliardelor de ani, planeta a trecut prin episoade cu adevărat dramatice. Extincții în masă au omorât aproape în totalitate viața. Câteva creaturi stinghere, ascunse prin cotloane uitate de timp, au preluat ștafeta și au repopulat planeta cu specii din ce în ce mai evoluate. Peste 99% din toate speciile care au trăit vreodată pe suprafața planetei ăsteia au dispărut în neantul uitării.
Dacă vom continua în stilul actual, vom otrăvi planeta. O vom face atât de neprimitoare încât nu va mai putea să susțină miliardele de maimuțe bolnave de grandomanie. O să murim pe capete, asemeni unei adunături de șobolani. Iar în urma noastră timpul va lucra metodic, așa cum a făcut-o până acum, reclădind viața pe făgașe noi.
Și poate când urmașii gândacilor de bucătărie vor moșteni planeta, vor deveni ființe gânditoare și vor căuta originile vieții, vor descoperi o foarte scurtă perioadă în istoria planetei când mediul a devenit ciudat de toxic încât mare parte din animalele planetei a dispărut. Vor postula și ei, poate, despre venirea unui meteorit sau un gamma ray burst care aproape a sterilizat planeta.
Pentru că nu planeta o omorâm. Ne omorâm pe noi înșine, prin nesimțire și auto infatuare. Planeta și universul nu se opresc nici măcar o secundă, preocupate de soarta umanității. Iar dacă nouă nu ne pasă…
Du-te bă draq cu comanda ta cu tot…
Se dau datele problemei:
- Una bucată site de vânzare încălțăminte – ale82.ro – proprietate persoană fizică marca macaronar cu denumire de origine controlată Alessandro Tramonte.
- Una bucată client care plasează o comandă pe sus-menționat site pentru două perechi de încălțări, încurajat fiind de termenii și condițiile afișate: ”Schimbam produsul in cazul nepotrivirii marimii sau rambursarea lui”.
Sună telefonul astăzi.
– Băi clientule, tu ești serios sau te bagi în seamă?
– Adică ce?
– Adică știi tu perechea aia prima de ai comandat-o? Sigur nu-ți vine, așa că nu ți-o dau. Iar a doua… Sigur îți place? Că dacă nu ești sigur nu vreau să mă încurci așa degeaba… Am treabă, stau mușterii după mine. N-am timp de trimis produse așa, la clienți. Hai, că mă ții din treabă.
Amice Tramonte, cred că ești un pic confuz. Un magazin online se face ca să vinzi produse, nu ca să nu le vinzi. Esențialul când te sună un mușteriu nou este să-i faci impresie bună și să ți-l faci fidel, nu să te stropșești la el. Și mai ales, dacă vinzi încălțăminte, să îi inspiri încredere că la prima comandă nu rămâne cu o pereche cu măsura greșită. Bine, am înțeles, tu în particular ești valoros. N-o faci pentru bani, o faci din pasiune. Și pe mine mă enervează să mă fugărească lumea așa, tot timpul. Nici n-ai idee cum mă aleargă lumea să-mi înfunde bani în buzunar. Vorba aia – valoarea mea, valoarea mea… Nu ți-o zic p-aia cu vafa că sunt un finuț.