Era momentul ca unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale gamerilor să iasă la suprafață:
Iron Sky – un film de văzut*
Nu pentru că este excepțional de bun sau excepțional de prost. E undeva pe la mijloc. Dar are niște atuuri are lui care merită un pic de răbdare, măcar pentru o vizionare.
Ce m-a izbit de la început a fost salata de companii implicate în producție, foarte multe din ele evident europene, foarte multe cu nume clar de origine germană. Povestea începe cu o misiune pe Lună, în anul 2018, când cei doi astronauți ai echipajului de aselenizare găsesc, spre surprinderea lor o mega bază lunară nazistă. Ideea în sine este genială și absolut originală – naziștii n-au murit, au fugit pe Lună în 1945, și de atunci complotează permanent întoarcerea, pentru a readuce ”pacea” pe Pământ. Ok, premiză genială, cum procedăm?
Din păcate cu destul de mult umor german, cu o linie narativă ușor (mai mult) puerilă, cu niște acting așa și așa, dar cu niște efecte speciale foarte bine realizate (pe bune, foarte bine realizate) și cu niște filmări care, cel puțin în HD, dau foarte bine. Se regăsesc câteva mutre cunoscute de actori (nu actori cunoscuți adică) dar vasta majoritate sunt niște iluștri vorbitori nativi de germană. Președintele SUA este o madamă ce seamănă izbitor cu Sarah Pailin, atât la figură cât mai ales la intelect. Naziștii sunt dotați cu o tehnologie steampunk care le permite să călătorească lejer între Pământ și Lună la bordul unor OZN-uri. Toată armata lor se bazează pe un misterios compus Helium 3, care se găsește din abundență pe Lună și pe care naziștii îl colectează de 70 de ani. Iar madama președinte se gândește că ar fi bine să se folosească de domnii naziști pentru a își asigura realegerea. Doar, nu-i așa, nici un președinte care a început un război în primul mandat nu a pierdut realegerea.
Iar când lucrurile se complică inevitabil și flota nazistă, compusă din tot soiul de ”zepeline” spațiale iese la atac asupra planetei Pământ, fiecare națiune scoate la atac propriile vehicule spațiale armate până în dinți. La ONU toți se uită mirați unii la alți. Păi bine frate, spațiul nu era un loc pașnic? Yeah right, cine o mai credea și p-asta. Aparent doar un norvegian zăpăcit. Bine, odată înfrântă fiara fascistă de pe orbită, forțele binelui pleacă spre Lună să o curețe definitiv. Moment în care tovarășii naziști scot la înaintarea cea mai teribilă navă din dotare, un Güntherübermegafleoșker cât un munte care avea nevoie de puterea de calcul a unei tablete pentru a zbura. O ia și ăla în freză, moment în care stimabilii președinți ai națiunilor de la ONU văd rezervele de Helium 3 ale naziștilor și se iau la bătaie pentru ele.
După cum vezi, povestea, în afară de faza cu naziștii pe lună, nu este deloc fabuloasă. Nu cred c-am zis nimic aici care să îți strice filmul. Dacă ai pretenția de la un filme serios, e clar de la început că nu ăsta e filmul pentru tine. Cadrul de final însă, m-a pus pe gânduri destul de serios. Pentru că, în ciuda poveștii puerile, finalul este dureros de plauzibil (și nu mă refer la sărutul dintre blonda ex-nazistă și negrul de serviciu). Iar pe ăsta nu ți-l spun. Pentru o seară liniștită de sâmbătă, Iron Sky merită văzut. Mie nu-mi pare rău că i-am alocat 93 de minute.
*Am zis în titlu de văzut, nu de savurat și pus în ramă, da?
O reclamă interesantă
Chiar dacă poate a fost și ea ”inspirată” de undeva. Felicitări Cosmote.
UPC, secolul 21 și serviciile bancare
În secolul 21, oamenii cu pretenții, numiți în termeni de specialitate Early Adopters aleargă după produse și bunuri de calitate. În termeni de cablu TV, asta s-ar numi televiziune digitală cu DVR. De la UPC, că au cele mai multe posturi HD. Că așa e early adopterul, cotizează la niște servicii scumpe pentru că ochiul lui face diferența.
Din păcate însă, onorabilul UPC, care știe să ofere multe posturi digitale, nu prea le are cu chestii din alea complicate precum băncile. Adicătelea îți trimitem televiziunea prin cablu acasă, dar am prefera să vii ca boul la ghișeu cu cașcavalul la ciorap și să plătești în numerar foșgăitor.
Cum vine chestia asta cu plata automată a facturilor? Noi nu prea știm. Adică hai, merge o dată de două ori, dar dacă se prinde o scamă undeva, se dezactivează plata. Și după aia? Păi după aia rămâi dator, că nu se mai face plata automată. Cât timp? Păi până îți tăiem cablul. Până atunci îți mai dăm niște SMS-uri, dar vin de pe aceleași număr de pe care mai primești spam-uri, așa că ai șanse să nu le vezi. Lasă, e ok, tăiem cablul… Păi și când tăiem cablul? De dimineață la prima oră, nu? Ete spanac, îl tăiem seara, când nu prea mai ai ce face. Super! Da’ stai așa, că early adopterul e cool, are online banking și poate să facă plata online. E, stai așa șmechere, că plata online se procesează de-abia în 48 de ore. Poftim, pardon? Păi până atunci ce fac? Faci matele un foc zglobiu de rămurele, te pui în fund în mijlocul sufrageriei și privești pierdut în el…
Dar hai să zicem că reușesc să leg copiii de calorifer și mă duc la mărețul centru UPC să mă achit față de dumnezeii cablului. Îngâmfat, bine înțeles, că mi-a intrat salariul pe card alaltăieri. Păi stai așa fraiere, vrei să plătești cu cardul? Unde te trezești bre, într-o țară civilizată? Corect, greșeala mea, mă scuzați… Îmi puteți face onoarea de a mă lăsa să alerg până la bancomat? Nu de alta, dar n-aș vrea să vă țin peste program, închideți în 10 minute…
Stimați măi dragă de la UPC. E chiar așa de greu cu serviciile astea bancare? Umblă zvonul că sunteți filiala unui mare operator la nivel european. Nu găsiți pe nimeni să vă învețe și pe voi cum merge treaba asta cu serviciile bancare? Hai că nu e greu. Pe bune…
Lumea prin ochii copiilor
Când s-a născut Dani, am avut pentru prima dată o revelație personală. Copiii se nasc cu un potențial infinit pentru dezvoltare. Pot ajunge orice își doresc, atâta timp cât sunt încurajați să-și urmeze pasiunile. Doar greșelile noastre, ale adulților, le taie aripile viitorului.
Astăzi, de 1 iunie, vreau să le mulțumesc unor copii. O să înțelegi de ce.
Charles Darwin a fost poate cea mai importantă figură din biologie. Într-o perioadă în care religia domina autoritar și încă violent teoriile referitoare la originile vieții, Darwin a avut claritatea gândirii ce i-a permis să smulgă naturii cel mai important secret – Selecția Naturală. Conștient de riscurile expunerii unui asemenea concept revoluționar, Darwin s-a documentat metodic zeci de ani înainte de a publica monumentala carte On the Origin of Species, ceea ce nu l-a scutit însă de atacurile bisericii și fanaticilor religioși.
Un copil dezinteresat în ce avea școala să-l învețe, ajuns apoi funcționar la un birou de patente, Albert Einstein avea să revoluționeze fizica Newtoniană prin introducerea Teoriei speciale a relativității, rafinată apoi în Teoria relativității generalizate. Geniul lui va rămâne permanent în conștiința omenirii sub forma unei ecuații aparent extrem de simple: E=mc².
Într-o lume în care problemele se rezolvau cu bâta sau pușca, în care bătaia era ruptă din rai și în care copii trebuiau să fie văzuți, nu auziți, Sigmund Freud a înțeles importanța subconștientului și nevrozelor. A pus bazele psihanalizei și, prin aceasta, a oferit omenirii poate cel mai important lucru – liniștea sufletească prin reconcilierea conflictelor interioare ce macină fericirea și sănătatea mentală.
Vremurile spuneau că fetele trebuie să-și vadă de casă și să fie soții ascultătoare. Marie Curie a dovedit tuturor că o femeie poate să fie la fel de pricepută în știință, descoperind radioactivitatea. De-a lungul activității ei a primit două premii Nobel pentru fizică și chimie.
Condamnat de mulți pentru contribuția sa la dezvoltarea bombelor atomice, Robert Oppenheimer a adus numeroase contribuții în domeniul fizicii. Un lucru este cert însă. Fără munca lui și a echipei Proiectului Manhattan, Bătălia Japoniei ar fi fost infinit mai sângeroasă, iar harta lumii ar fi putut arăta mult mai roșu decât în ziua de azi. A fost unul dintre primii oameni de știință care au aflat în cel mai dur fel cum pot fi pervertite propriile descoperiri științifice.
O minte strălucită cu aptitudini în matematică, logică și criptografie, pionier al ciberneticii, Alan Turing a fost unul din personajele cheie ce au ajutat Anglia să își păstreze libertatea descifrând codurile mașinăriei Enigma prin care submarinele naziste din Atlantic își sincronizau atacurile asupra flotelor ce aprovizionau Anglia. Numeroasele lui contribuții din timpul celui de-al doilea război mondial i-au adus un bine meritat proces public pentru homosexualitate în 1952, în urma căruia a fost condamnat la castrare chimică. A ales, în schimb, demnitatea unui măr injectat cu cianură.
Băiețelul din această poză a devenit unul dintre cei mai mari fizicieni și cosmologi din istorie. Contribuțiile lui includ descoperirea și explicarea fizicii găurilor negre. Deși țintuit de tânăr într-un scaun cu rotile din cauza unei boli crunte, Stephen Hawking a continuat să lucreze și să revoluționeze fizica, sfidând predicțiile medicilor ce nu îi dădeau mai mult de 35 de ani de trăit. Ulterior în viață și-a adus oprobriul public, susținând răspicat, asemeni multor alți oameni de știință că dumnezeu este o teorie inutilă în fizică și în viață. Personalități marcante precum Dan Negru au simțit nevoia să îl numească dobitoc și chiar să îl asemene pe Hawking lui Gigi Becali.
Un copil plecat din New York, unde nici măcar nu se vedeau stelele noaptea din cauza luminilor orașului, a devenit o figură emblematică a astronomiei și a cosmologiei. Carl Sagan a făcut mult mai mult decât studii teoretice. A popularizat știința, transmițând pasiunea sa unor întregi generații de copii.
Unul dintre cei mai importanți biologi de la Darwin până acum, Richard Dawkins a revoluționat lumea geneticii prin cartea sa ”The Selfish Gene”, publicată în 1976. O minte strălucită, cu o claritate a gândirii excepțională și cu un talent de povestitor capabil să transmită corect mesajul său, Dawkins s-a alăturat celorlalți oameni de știință ridicând glasul împotriva religiei și efectului său nociv în societatea umană. Cartea sa ”The God Delusion”, publicată în 2006 a fost poate cea mai devastatoare analiză a relelor religiei, încurajând o nouă generație de atei să iasă din amorțire și pasivitate și să lupte prin rațiune împotriva fenomenului religios.
Orice copil are potențialul de a face lucruri mărețe. Are nevoie însă de sprijinul și de înțelegerea noastră, de răbdare și de atenție. Fă un cadou copilului tău astăzi. Închide-ți telefonul, stinge televizorul, oprește calculatorul și citiți împreună o carte.
De unde vine moda frumuseților skinny?
Nu mă dau expert în istoria modei. Dar m-a lovit o realizare personală azi-noapte, în timp ce o păzeam pe Dani să mă asigur că își face efectul medicamentul.
Eu, de fel, nu pot să stau cu ochii pe pereți. Trebuie să mă uit la ceva. În lipsă de seriale, am găsit un film care zăcea de multă vreme pe disc: Sabrina, versiunea originală din 1954. Distribuție de zile mari, film bine realizat, ce să mai – un clasic. Pentru cei care nu știu, în rolul principal este frumoasa și simpatica…
Dintre toate actrițele din vremea ei, Audrey Hepburn are ceva cu adevărat special. Mi-a fost dragă de prima dată când am văzut-o. Nu pentru că e frumoasă (hai, îndrăznește cineva să conteste asta? :)) ci pentru că a fost permanent elegantă. Era ceva aristocratic în prezența ei, chiar și când încerca să portretizeze modesta florăreasă din My Fair Lady. O eleganță și o fragilitate absolut cuceritoare, care pe mine m-a impresionat.
Întâmplător, poate, Audrey avea o siluetă complet atipică pentru vremurile acelea. Era extrem de slabă față de restul frumuseților timpului. Și aparent, industria modei, îndrăgostită de ea, a înțeles mesajul cu totul greșit. În loc de șarmul ei aparte, aristocratic, au preluat doar silueta subțire ca etalon al frumuseții… Poate de aici vine moda skinny, dusă acum la extreme hidoase. Mare păcat…
Frumusețea nu vine din siluetă, vine în primul rând din atitudine. Și asta pare că s-a uitat cu totul în zilele noastre.
Cum am ajuns eu căsătorit cu o domnișoară care să-i semene atât de mult din toate punctele de vedere, n-o să înțeleg niciodată…
Cum să faci o lansare de Diablo 3

Am văzut prin presa română că s-a lansat Diablo 3 în România. Bine înțeles, n-am de unde să știu la prima mână. Eram plecat în Bulgaria, la Sofia, unde participam una din cele două lansări ale lor. Nu comentez ce am văzut în presa noastră, vă las pe voi să trageți concluziile și să faceți comparațiile, dacă le considerați necesare.

După un drum de multe ore cu mașina, am ajuns la un Club Blender, în centrul Sofiei. Ne-am oprit direct acolo pentru a lăsa laptopurile cu care participam în calitate de sponsori. Adică am ajuns acolo înaintea publicului. Cât am amenajat ce aveam de amenajat în interior, afară se strângea deja mulțimea. Când am ieșit afară din club, cu o oră înaintea lansării, o mulțime de 75-100 de oameni întindea cordoanele, dornică să intre în club.

Ei bine, a trecut și ora fatidică și lumea a început să intre în club. Cei 7 cosplay-eri așteptau vizitatorii, răspândiți în zonele de divertisment. Aveam un Rogue Encampment, zonă de quest-uri (offline adică), foto wall unde oamenii să-și facă o poză cu personajele, gaming corner pe care oamenii să se joace Diablo 2… O mulțime de activități gândite să țină oamenii interesați până în momentul lansării. Ore bune, până la 23:30 lumea s-a învârtit de colo colo, a socializat, și-a făcut poze cu cosplayer-ii, s-au bătut într-un turneu de Diablo 2. Toată lumea era atentă și pe fază. Cam așa arăta clubul încă de la deschiderea evenimentului. Cel puțin 800 de oameni (mai degrabă spre 1.000 din estimările mele) se călcau în picioare.
După care, pe la 23:30, au urmat câteva tombole, pentru a încălzi mulțimea. Unul din premii a fost o placă video ASUS. Celălalt sponsor a pus și el la bătaie premii.
Și așa am ajuns la momentul lansării jocului. Dacă n-aș fi fost acolo să văd cu ochii mei și să filmez cu mâna mea, credeam că e o făcătură…
Într-un final, mai toată lumea s-a mutat în zona de unde să cumpere jocul. Am văzut zburând sute de copii de Diablo 3. Cam jumate dintre ele au fost Collector’s Edition. Am văzut oameni cu un Collector’s și 6 copii normale, am văzut oameni cu 4-5 copii normale.
Am rămas profund impresionat de echipa din Sofia care a organizat lansarea. Nu numai că au mobilizat o masă enormă de fani, dar au organizat un eveniment de calitate, cu happening-uri care să țină publicul interesat. Și nu am avut niciodată impresia că au făcut-o pentru bani. Am vorbit cu oamenii implicați, iar pasiunea lor pentru Diablo și pentru jocuri a fost evidentă. Am vorbit cu fani Diablo și am vorbit cu fani ASUS, toți încântați de lansarea jocului. Jos pălăria, Martin și echipa din spatele lui de la Gaming Entertainment LTD.
Închei cu alte câteva poze.
Sunt supărat pe HTC
Și sunt supărat destul de rău. În primul rând pentru că lasă utilizatorii cu fundul în baltă când vine forba de update de software, și în al doilea rând pentru că mint cu nesimțire cum că Ice Cream Sandwich n-ar putea rula corect pe telefoane ceva mai vechi.
În cazul meu, problema este un HTC Desire Z care este blocat la un jenant Gingerbread 2.3.3, când Huawei, o companie de la care nici un cunoscător n-are pretenția de la nimic, vinde telefoane cu 2.3.7.
Cel mai tare mă enervează însă ipocrizia. Oamenii de la XdaDevelopers au portat foarte rapid firmware-ul de pe One V pe Desire Z, cu tot cu Sense 4. Androidul se mișcă foarte repede și singurele lucruri care nu funcționează încă sunt camera foto și hotspot-ul WiFi. Asta dovedește că dacă cineva de la HTC ar face un minim efort de optimizare a software-ului, acesta ar fi perfect pentru rularea pe Desire Z.
Rămâne întrebarea de ce nu face HTC acest lucru de bun simț. Un raționament logic ar fi că, având în vedere prostiile pe care le-au făcut anul trecut cu gama de produse și care s-au tradus în scăderile de profit raportate de curând, se gândesc să forțeze utilizatorii să cumpere noi terminale pentru cele mai noi versiuni de Android. Ceea ce dovedește că n-au înțeles mare lucru din prostiile precedente. Și iată de ce, așa, pe puncte, ca să se înțeleagă mai clar:
- Dacă obligi utilizatorul să-și ia un alt telefon pentru cel mai nou software, s-ar putea să nu mai aleagă brandul tău. Bătălia pe piața de Android e acerbă și foarte mulți competitori stau la coadă să-ți ia clienții. Așa că rata ta de conversie unde ar fi? 50%? 20%? În mod normal, un client tinde să rămână fidel drumului cunoscut. Trebuie doar să-l ții rezonabil de mulțumit. Un client de care ți-ai bătut joc însă are toate șansele să VREA să schimbe producătorul. Adică dată tot se duce să-și ia un telefon nou, o să se uite la standul de prezentare sau la magazinul online cu etichete mentale de afinitate față de branduri. Ăia care nu l-au supărat o să aibă fie un ”+” fie un ”0” în dreptul lor. Tu vei avea un minus. Nu contează că alții nu sunt mai breji ca tine, clientul nemulțumit nu știe încă asta.
- Un client nemulțumit generează word of mouth negativ mult mai mult decât reușește unul fericit să o facă. Îți faci rău afacerii pe termen lung, ceea ce te costă și mai mult tocmai când tu te strădui să te impui din nou pe piață. Eu unul nu țin minte de câte ori un produs a funcționat ireproșabil, dar îmi aduc aminte perfect de frustrările pe care mi le-a generat. Iar companiile care m-au călcat pe coadă m-au pierdut definitiv de client. Au aflat câte ceva de la mine despre asta ING și Nokia. Și multe alte branduri prea mici ca să-mi mai amintesc de ele acum. Da, știu, sunt un ranchiunos afurisit.
- Producătorii de telefoane inteligente în general și HTC în particular nu vând simple dispozitive. Vând o experiență, care implică software. Trebuie să existe la HTC un departament sănătos de software. Să spui despre cutare telefon că nu poate rula ICS denotă lene sau incompetență (ca să vorbim delicat), mai ales când îți trag una peste ochi niște hacker amărâți care nu au în spate resursele tale.
Ei bine, până una alta, tind să fiu foarte supărat pe HTC. Pentru că un telefon superb și extrem de util este lăsat voit în urmă din motive mai mult decât evidente pentru mine. Până la mutarea pe black-list nu mai e decât un pas. Nu mi-am root-at până acum telefonul, dar cu prima ocazie când un build sănătos de pe XdaDevelopers îmi va aduce ICS + Sense cu un număr rezonabil de bug-uri minore, o să o fac fără să mă uit înapoi. La brand adică…
[update]
O comparatie intre Desire Z care nu poate rula ICS + Sense 4, si Desire C care le poate rula… Un pic extra jenibil, nu?
http://www.gsmarena.com/compare.php3?idPhone1=4759&idPhone2=3421
Ce sunt Kangoo Jumps și de ce mă apuc de ele
Azi am fost prin Herăstrău cu copiii. Pe o scenă provizorie se pregătea de zbenguială o tanti încălțată cu cizmulițe de kangoo jumps. În fața ei, o mulțime de alți țopăitori gata de acțiune. Nu știu de voi, dar pe mine m-a convins de utilitatea acestui sport. Screw football, tennis, cycling, jogging & badminton. THIS is the shit. Să argumentez de ce:
Ok, acum că am început cu varianta prescurtată, să elaborez nițel.
Cu un sport din ăsta nu contează dacă slăbești sau nu. Adică de slăbit o să slăbești cu siguranță. Dacă nu de la efort, atunci de la transpirațiile care o să te treacă căscând ochii la doamna instructor.
Q.E.D.
Sculptură moderă și explicații mirobolante
Cred că am auzit cu toții de celebra statuie a lui Oprescu. Rafinatul intelectual care este domnul doctor s-a gândit că ar fi o idee genială să plaseze într-un loc extrem de public un individ dezbrăcat care ține de… mă rog, levitează o javră. După cum era normal, oamenii cu o fărâmă de simț al ridicolului au deschis gura să-și dea cu părerea.

Ei bine, azi dimineață Radio Guerilla a sunat un stimabil domn cunoscător în ale artei, care să ne explice cum stă problema cu statuia. Am o memorie foarte proastă a numelor și eram concentrat oricum pe condus, așa că nu pot să povestesc ce s-a discutat și nu numele și titulatura stimatului domn.
Prima întrebare a lui Dobrovolschi a fost ”ce l-a apucat pe Oprescu să pună hidoșenia aia?”. La care domnul critic de artă:
-Stimate domn, nu puteți să vorbiți așa de statuia asta! E o operă de artă modernă! E menită să șocheze! TrebuieA explicată mulțimii semnificația ei! Trebuia educat poporul! Nu poate oricine să-și dea cu părerea, așa… Stimatul sculptor a fost un geniu al sculpturii moderne!
Fază la care eu rămân oarecum interzis. Pentru că mintea mea de țărănoi incult nu înțelege 2 lucruri:
1. Ce rahat de artă e aia la care trebuie să-ți vină un individ pe prafuri sau medicație pentru a îți tălmăci semnificația. Chiar așa am ajuns, să numim artă orice idioțenie, doar pentru că se găsește un schizofrenic căruia îi vorbește piesa? A auzit cineva de Hainele noi ale împăratului? Nu de alta, dar eu am văzut grătare care mi-au spus poetic multe despre metafora vieții. Iar cu o bere bună lângă, atingi chiar Nirvana. Nu mă refer aici la valoare statuii, chiar nu mai interesează, ci la concept în sine.
2. Băi domnule critic de artă, când iei o piesă artistică de asemena calibru și o trântești pe treptele unui muzeu, o expui vulgului. Și îți asumi critica fără să comentezi. Dacă e așa de artistică și mirobolantă, nu o expui publicului incult și incapabil să-i aprecieze valoare. O bagi într-o sală de muzeu al artei moderne, unde vinzi bilete cu supozitoare cu glicerină bonus. Așa te asiguri că nu o vede decât cine o pricepe și îi slavezi onoarea. Și te scutești și matale de o sufocare inutilă.
Pe de altă parte, cum puii mei n-ai voie să arăți la televizor un sfârc la ore de maximă audiență, dar ai voie să expui public un cocoșel autentic roman? Adică dacă mă duc la baie și fac o poză la instalația din dotare (artistică, cu Instagram, să mor io!), nu se supără nimeni dacă mi-o pun în geam la mașină, nu?
Hai, totuși, să ne trezim la realitate…




![iron_sky_cast_mika_orasmaa[1]](https://i0.wp.com/octavian.dunare.net/wp-content/uploads/iron_sky_cast_mika_orasmaa1-680x460.jpg?resize=525%2C355)


























