…ceva de citit împreună cu fetele. Multe ore de învăţat lucruri interesante 🙂
Crăciun, Saturnalia sau Yule. Motiv de meditație.
Mi-a fost adresată recent întrebarea ce treabă are un ateu cu Crăciunul. Răspunsul e destul de simplu. Crăciunul este o sărbătoare laică. Dovadă faptul că este derivată din sărbători pre creștine, o fracțiune minoră dintre ”credincioși” se duc la biserică așa cum o fac de paște iar mascota sărbătorii actuale este creația unei companii de băuturi răcoritoare. A, faptul că biserica vrea să se asocieze cu sărbătoarea asta… Doar nu putea Coca Cola să fie singura corporație cu idei mărețe.
Dar nu ăsta este scopul postului meu. Spuneam acum câteva zile că pentru mine Crăciunul este subiect de Yin și Yang. Și, în mod ironic, Ionuț Paraschiv îmi arăta un post al lui Arhi care venea în întâmpinarea gândurilor mele.
Nu am crescut într-o familie religioasă. Crăciunul însă era mereu o sărbătoare. Bunicul meu căuta în fiecare an cel mai frumos brad. Ba chiar îmi aduc aminte că într-un an cu brazi anemici a cumpărat doi pe care ai mei i-au legat strâns unul de altul în așa fel încât să iasă unul mare. Și cu toate lipsurile de pe vremurile ”bune” cadourile n-au lipsit niciodată. Dar cu toate că mintea de copil vedea cadourile, sufletul de copil simțea căldura familiei. Pentru mine Crăciunul înseamnă mai presus de toate familie și prieteni.
Dar ce înseamnă pentru ceilalți oameni? Ce înseamnă pentru copiii din orfelinate? Ce înseamnă pentru amărâții care se uită cu neputință la rafturile cu jucării, gândindu-se că nu își permit să le ia copiilor jucăriile după care tânjesc? Ce se întâmplă cu bătrânii uitați de familii? Ce înseamnă pentru ei sărbătoarea foarte agresiv promovată pe toate mediile de comunicare?
Dacă mă bazez pe empatia mea, probabil foarte multă mizerie sufletească. Cu cât mai mare bucuria noastră, cu atât mai mare amărăciunea lor. Și pentru ca lucrurile să fie cu atât mai rele, fix de Crăciun cei înțepați de conștiință se apucă de acte caritabile. Acte caritabile care transmit exact mesajul ”Da, sunteți niște bieți amărâți care merită atenție atunci când noi ne bucurăm. Nu că meritați voi neapărat, dar ne face pe noi să ne simțim mai grozavi. Când ne vedem de viața noastră normală ne doare în cot de voi”.
Iar eu unul, nu pot să nu rezonez cu ei. De asta pentru mine Crăciunul este o poveste Yin și Yang. Oricât de tare mă bucur de familie și de prieteni, nu pot să nu mă gândesc la contra-balanță.
Da, lumea nu e dreaptă. Și oricât ai vrea să o îndrepți, este prea mare și are inerție prea mare pentru ca tu să reușești ceva. Iar un efort ocazional de a ”îndrepta lucrurile” nu rezolvă nimic. Dacă vrei să faci ceva cu adevărat, implică-te mai mult. Susține cultura și educația. Sunt singurele care pot să scoată o țară din mocirlă. Sunt singurele care determină un om să ridice ochii din farfurie și să se gândească la mai mult. Sunt singurele care îl fac să își dorească mai mult și îi dau uneltele cu care să își atingă scopurile.
Și mai ales susține copiii. Se nasc nevinovați – indiferent de etnie – și au tot viitorul înainte. Noi, adulții, le furăm viitorul. Unii îl fură cu adevărat, umplându-și buzunarele, alții doar prin complicitate, făcându-se că nu îi văd pe primii și ultimii prin pură nepăsare. Toți suntem în găleata asta cumva.
Toți suntem blazați când vine vorba de politică. ”Să-i ia dracu’ pe toți, că sunt niște hoți. Nici nu mă duc să votez. Mai bine stau și citesc Libertatea, mă holbez la sânii din presă și mă hăhăi la Măruță și Capatos”. Da, așa rezolvăm problemele…
A venit moșul!
Anul ăsta chiar a venit mai devreme! Uite ce mi-a lăsat sub brad 🙂
Puss in Boots – review de film
Ieri am fost la film. Eu și Dani am primit de la Sorin o invitație la petrecerea organizată de echipa Good Food în Plaza România.
Ne-am întâlnit cu Dan Dragomir și mai târziu cu Cătălin Gligan, amandoi veniți cu copiii la distracția pe bază de mâncare, muzică și dans. Cei mici au fost invitați să facă fix ce n-au voie acasă: să se joace cu mâncarea. Au creat tot felul de combinații de fructe și legume sub formă de figurine. O inițiativă binevenită având în vedere concurența fastfood-urilor din zonă. Iar ca punct culminant, am fost invitați să vizionăm Puss in Boots.
Recunosc sincer că am avut o strângere de inimă când am intrat în sală. Faimoasa sală 8 a Movieplex în care aproape am văzut avanpremiera de la Avatar și din care, după numeroase probleme tehnice, am fost rugați să plecăm înaintea terminării filmului. De data asta însă, totul a mers perfect. După cum știu foarte bine, problemele tehnice au talentul să apară fix în cel mai inoportun moment.
Să trecem la film însă. Motanul din Shrek are parte de propria lui aventură. La mijloc sunt multe pisici – nici una cu ochii la fel de mari ca ai eroului – un Humpty… pardon, un Hopa Mitică și trei boabe magice de fasole. Bine înțeles, e vorba de onoare, prietenie, trădare și împăcare. Povestea filmului nu este cea mai genială. Personal toate Shrek-urile mi s-au părut mai bune decât Puss in Boots. Dar filmul are momentele lui de umor bun, iar vizionat în varianta originală, cu coloana sonoră engleză, cred că glumele ar fi și mai bune. Dar dublajul a fost realizat excelent. Pentru copii, privind reacția unei săli pline de prichindei, aș spune că este un film numai bun.
Pe partea de 3D însă… Rămân la convingerea că cea mai reușită realizare tehnică de până acum este Rango, dar vorbind strict de 3D, Puss in Boots este cel mai spectaculos pe care l-am văzut până acum. Sunt câteva secvențe care au smuls audienței de toate vârstele exclamații de uimire. Iar personal, fără să am pretenția de a fi expert în filmele 3D, m-a uimit profund. Nu vreau să dau detalii, pentru că ar putea strica povestea filmului, dar din ce am văzut până acum s-a apropiat de experiența unui roller coaster.
Ca să rezumăm. Dacă vrei o poveste profundă, plină de semnificații și trăiri intense, nu ăsta e filmul pe care în cauți. Dacă vrei însă un film ușor, amuzant, numai bun de savurat cu familia și cu cei mici dar spectaculos din punct de vedere vizual, merită să îi acorzi 90 de minute din viața ta.
Astăzi ne-am destrăbălat :)
[oqeygallery id=20]
Care sunt sansele?
Plecam la plimbare azi dimineata. Cu masina pana unde se termina asfaltul dupa care cu piciorul mai departe. Mergem si ne oprim intr-o poienita.
Laura rastoarna toate pietrele, rupe toate floricelele si frunzulitele aflate la indemana, cerceteaza totul. Dupa care facem niste poze cu totii si ne pregatim de intoarcere pentru masa de pranz. Moment in care Laura ia o tranta. Ca de, asa sunt copiii de un an jumate. Normal, incepe sa planga si, normal, mami o ia in brate sa o ostoiasca.
Moment in care incep urletele de 2 ori mai tare. Vezi tu, din tot muntele si toate poienile de pe el, din toate locurile in care putea sa cada lata, Laura a mea a reusit sa cada lata fix pe un musuroi de furnici. Si nu din alea mici si amarate, ci din alea rosii si mari cat un vitel. Care, pana sa se ridice copilul de pe jos, erau calare pe ea cu zecile, muscand feroce tot ce puteau. Iar cand mami a cules copilul in brate, jumate din furnici s-au mutat pe mami.
Mami, vazand atacul salbatic al furnicilor, incerca sa dea creaturile jos de pe copil si de pe ea. Sarcina dificila. Asa ca tata sare in actiune si preia copilul, dand salbatic cu sapca sa curete ganganiile. Numai ca ale dracu’ ganganii muscau tot ce apucau cu asa o ferocitate ca pur si simplu nu le putea disloca sapca aplicata cu energie de tati. Bonus, unele dintre furnici incercau sa intre sub pantaloni sau dupa guler. Iar tati, care culegea manual furnicile acum, pentru ca era singura metoda eficienta, incerca un fel de multitasking furibund de a scoate furnicile din guler si de o a dezbraca pe Laura in acelasi timp.
Intr-un final operatiunea a reusit. Copilul imbracat in scutec era intors minutios pe toata partile, confirmand lipsa furnicilor. Apoi hainele au fost curatate totalbde bestiile milimetrice, si am imbracat copilul din nou.
Incredibil, dar toata povestea a durat nu mai mult de 1-2 minute.
Si ma intreb iarasi, care sunt sansele ca din toata padurea, Laura sa se intinda fix pe un musuroi de furnici rosii?
Viața la țară
Ieri seară am fost vizitați de un gigant. Și așa cum m-au obișnuit, fetele mele s-au uitat curioase la el. Iar mai târziu… 🙂
[oqeygallery id=18]
Când ai copii mici…
Q.E.D.
Astăzi
Despre vise împlinite
Acum mulţi ani, când am văzut prima dată Le fabuleux destin d’Amélie Poulain mi-am dorit, poate în secret, să am o fată.
Acum că am două, regăsesc în fiecare din ele dulceața și bunătatea din personajul imaginat de film. Iar coloana sonoră mă însoțește peste tot. Când nu este în mintea și în sufletul meu, este în CD player-ul din mașină.
Nu strică, din când în când, să-ți aduci aminte că ești norocos. Măcar cu lucrurile care contează cu adevărat în viață. 🙂
